Sistemul de antrenament în realitate virtuală este necesar pentru derularea etapelor de pregătire care simulează intervenții în diverse scenarii și condiții operaționale, contribuind la dezvoltarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor specifice intervenției la incendii. Prin intermediul echipamentelor hardware și al aplicațiilor software incluse, se creează un mediu de simulare realist și extrem de interactiv, care permite instruirea în scenarii predefinite precum: clădiri rezidențiale, zone rurale, aeroporturi, autostrăzi, clădiri înalte, etc. Acestea susțin exersarea în siguranță a tehnicilor specifice (precum tehnica literelor) și familiarizarea cu dinamica reală a incendiilor. Sistemul va permite instruirea în mai multe scenarii pentru primii respondenți. Aceste scenarii vor include următoarele competențe: Comunicare, Recunoaștere 360°, Tehnici de stingere a incendiilor, Proceduri de prim ajutor și Materiale periculoase (cum ar fi ioni de litiu și panouri solare. Sistemul trebuie să permită scenarii de instruire multidisciplinare în care pompierii, paramedicii și polițiștii pot lucra împreună în același scenariu. Sistemul permite prezentarea dinamică a elementelor esențiale legate de dezvoltarea și comportamentul incendiilor, precum și de impactul tacticilor de stingere utilizate. Fără a compromite siguranța fizică a participanților, utilizatorii pot învăța să recunoască pericolele și să ia decizii operative în timp real. Sistemul nu implică riscuri pentru securitatea și sănătatea în muncă, eliminând posibilitatea accidentărilor, a expunerii la gaze toxice sau la substanțe cancerigene. Astfel, pompierii se pot antrena intensiv și repetitiv, fără consecințe fizice, în orice etapă a formării lor profesionale. Platforma de instruire va oferi posibilitatea de repetare nelimitată a exercițiilor, asigurând dobândirea completă a aptitudinilor și a abilităților necesare intervenției. În același timp, antrenamentele contribuie la conștientizarea riscurilor și la învățarea strategică, adaptată nevoilor individuale. Fiecare set este compus din: Componenta software însumând a) aplicația informatică de instruire, 1 aplicație / set, 4 aplicații în total, livrată sub formă de licență perpetuă pe versiunea furnizată și pachet de actualizări și suport tehnic dedicat pentru o perioadă de 36 de luni de la momentul recepției finale; Componenta hardware, livrată integral cu o garanție minimă de 24 de luni, insumând b) Unitatea centrală portabilă – 1 buc / set, total 4 bucăți c) Componenta de rețea (router integrat) - 1 buc / set, total 4 bucăți d) Căști VR standalone – 6 bucăți / set, total 24 bucăți e) Nozzle de antrenament pentru stingerea incendiilor – 2 bucăți / set, total 8 bucăți f) Stație de lucru mobilă de înaltă performanță pentru analiză și procesare – 1 bucată / set, 4 buc în total.
Servicii de reparatii si ITP la autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone. Acord cadru 2 ani . Valoare maxima acord cadru – 4.900.000,00 lei fara TVA; Valoare minima acord cadru - 1.470.000,00 lei fara TVA. Frecvența şi valoarea contractelor care urmează să fie atribuite: minim 1 contract subsecvent . Valoarea celui mai mic contract subsecvent: 735.000,00 lei fara TVA. Valoare celui mai mare contract subsecvent: 2.450.000,00 lei fara TVA. Cantitățile minime şi maxime aferente acordului cadru cât şi cantitățile estimate minimă şi maximă aferente unui contract subsecvent se regasesc ca Anexe la documentatia de atribuire/caietul de sarcini. Frecventa si valoarea contractelor care urmeaza sa fie atribuite: minim 1 contract subsecvent pe an. Obiectul modificărilor: Modificari ale cantitatilor din Contract; Modificari generate de omiterea unor servicii; Modificari ale duratei de prestare; Modificari generate de autoritati centrale/locale, cerute prin diverse avize/acorduri/autorizatii; Modificari generate de renuntare la unele servicii; Modificari generate de includerea de noi subcontractanti si/sau inlocuirea subontractantilor initiali. Cauza modificărilor:-diverse cerinte ale autoritatilor locale/centrale; omiterea unor servicii din caietul de sarcini; prelungirea duratei de executie; renuntare la unele servicii; diverse cerinte ale autoritatii contractante -daca va fi cazul; cauze care nu pot fi prevazute; Limitele modificărilor: Conform prevederilor legale in vigoare; Oportunitatea modificărilor: Pentru a nu bloca prestarea serviciilor si ducerea la indeplinire a obiectului contractului; Mecanismul propus pentru realizarea eventualelor modificări: Conform prevederilor contractuale legale. Orice modificare se va materializa intr-un Act Aditional la contract ce va fi semnat de Prestator si Achizitor. Servicii de reparatii utilaje dotate cu instalatie de ridicat. Acord cadru 2 ani. Valoare maxima acord cadru –600.000,00 lei fara TVA; Valoare minima acord cadru - 180.000,00 lei fara TVA. Frecvența şi valoarea contractelor care urmează să fie atribuite: minim 1 contract subsecvent . Valoarea celui mai mic contract subsecvent: 90.000,00 lei fara TVA. Valoare celui mai mare contract subsecvent: 300.000,00 lei fara TVA. Cantitățile minime şi maxime aferente acordului cadru cât şi cantitățile estimate minimă şi maximă aferente unui contract subsecvent se regasesc ca Anexe la documentatia de atribuire/caietul de sarcini. Frecventa si valoarea contractelor care urmeaza sa fie atribuite: minim 1 contract subsecvent pe an. Obiectul modificărilor: Modificari ale cantitatilor din Contract; Modificari generate de omiterea unor servicii; Modificari ale duratei de prestare; Modificari generate de autoritati centrale/locale, cerute prin diverse avize/acorduri/autorizatii; Modificari generate de renuntare la unele servicii; Modificari generate de includerea de noi subcontractanti si/sau inlocuirea subontractantilor initiali. Cauza modificărilor:-diverse cerinte ale autoritatilor locale/centrale; omiterea unor servicii din caietul de sarcini; prelungirea duratei de executie; renuntare la unele servicii; diverse cerinte ale autoritatii contractante -daca va fi cazul; cauze care nu pot fi prevazute; Limitele modificărilor: Conform prevederilor legale in vigoare; Oportunitatea modificărilor: Pentru a nu bloca prestarea serviciilor si ducerea la indeplinire a obiectului contractului; Mecanismul propus pentru realizarea eventualelor modificări: Conform prevederilor contractuale legale. Orice modificare se va materializa intr-un Act Aditional la contract ce va fi semnat de Prestator si Achizitor. Servicii de reparatii utilaje dotate cu instalatie de ridicat. Acord cadru 2 ani. Valoare maxima acord cadru –2.500.000,00 lei fara TVA; Valoare minima acord cadru - 750.000,00 lei fara TVA. Frecvența şi valoarea contractelor care urmează să fie atribuite: minim 1 contract subsecvent . Valoarea celui mai mic contract subsecvent: 375.000,00 lei fara TVA. Valoare celui mai mare contract subsecvent: 1.250.000,00 lei fara TVA. Cantitățile minime şi maxime aferente acordului cadru cât şi cantitățile estimate minimă şi maximă aferente unui contract subsecvent se regasesc ca Anexe la documentatia de atribuire/caietul de sarcini. Frecventa si valoarea contractelor care urmeaza sa fie atribuite: minim 1 contract subsecvent pe an. Obiectul modificărilor: Modificari ale cantitatilor din Contract; Modificari generate de omiterea unor servicii; Modificari ale duratei de prestare; Modificari generate de autoritati centrale/locale, cerute prin diverse avize/acorduri/autorizatii; Modificari generate de renuntare la unele servicii; Modificari generate de includerea de noi subcontractanti si/sau inlocuirea subontractantilor initiali. Cauza modificărilor:-diverse cerinte ale autoritatilor locale/centrale; omiterea unor servicii din caietul de sarcini; prelungirea duratei de executie; renuntare la unele servicii; diverse cerinte ale autoritatii contractante -daca va fi cazul; cauze care nu pot fi prevazute; Limitele modificărilor: Conform prevederilor legale in vigoare; Oportunitatea modificărilor: Pentru a nu bloca prestarea serviciilor si ducerea la indeplinire a obiectului contractului; Mecanismul propus pentru realizarea eventualelor modificări: Conform prevederilor contractuale legale. Orice modificare se va materializa intr-un Act Aditional la contract ce va fi semnat de Prestator si Achizitor.
LUCRARI PROPUSE OBIECTUL 2 – INFRASTRUCTURA RUTIERA In cadrul proiectului s-au analizat strazile propuse spre modernizare. OBIECTUL 3 – STATII DE CALATORI In proiect, s-a prevazut un numar de 65 de statii, din care 64 cu refugiu pentru calatori. OBIECTUL 4 – SISTEM DE E-TIKETING Echipamente amplasate in statii In statiile cu flux mare de calatori vor fi instalate 4 automate de vanzare bilete si carduri, echipate cu UPS( 4buc ) Automatele de vanzare titluri de transport vor asigura: o Reincarcarea titlurilor de transport existente pe cardurile calatorilor; o Vanzarea de carduri noi, incarcate cu titluri de transport conform alegerii calatorilor; o Consultarea soldului cardurilor de transport de catre calatori; OBIECTUL 5 - SISTEM DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI: SISTEM DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI: SUBSISTEM SEMAFORIZARE INTELIGENTA lntersectiile care sunt propuse a se semaforiza/moderniza necesitand introducerea lor in sistemul de management adaptiv al traficului existent si implementarea functiei de prioritizare a vehiculelor de transport public la tranzitarea locatiilor. OBIECTUL 6 - SISTEM DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI: SISTEM DE PRIORITIZARE A VEHICULELOR DE TRANSPORT PUBLIC Sistemul de prioritizare a vehiculelor de transport public este dispus pe strazile I tronsoanele de strazi unde este posibil din punct de vedere tehnic al circulatiei si este compus din: - butoni reflectorizanti amplasati ca separator de sens pe traseul vehiculelor de transport public - lndicatoare rutier de orientare F28-Banda de circulatie rezervata autovehiculelor de transport public de persoane OBIECTUL 7 - SISTEM DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI: SISTEM DE MONITORIZARE VIDEO A TRAFICULUI SUBSISTEM DE MONITORIZARE VIDEO A TRAFICULUI Camere video pentru supaveghere trafic in intersectii. In cadrul acestui subsistem s-a prevazut echiparea intersectiilor cu camere video conectate la Centrul De Control, conform planului de reglementare a circulatiei .. Pentru realizarea acestui proiect se va folosi camere video de supraveghere de exterior si echipament de transmitere date. OBIECTUL 8- SISTEM DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI: DISPECERAT Dispeceratul (centrul de comanda si control) este o functiune amplasata in cladirea C1 a autobazei OBIECTUL 9 -AMENAJARE ZONE PIETONALE Lucrari propuse: - Reconfigurare carosabil - Amenajare pietonal - suprafata 703mp - Reconfigurare spatii verzi - suprafata 182mp - Montare de mobilier urban (bolarzi si cosuri de gunoi pentru colectarea selectiva a deseurilor); - Iluminat ambiental arhitectural in spatiile verzi - Plantari de material vegetal: arbori de aliniament, gard viu, arbusti omamentali, gazon OBIECTUL 10 - AUTOBAZA LUCRARI DE ARHITECTURA Suprafata terenului pe care se va amplasa autobaza, este de 8919 mp conform extrasului de carte funciara nr 73281. Terenul este liber de constructii. In cadrul amenajarii incintei autobazei se prevad urmatoarele functiuni si configurari: • traseu carosabil cu latime variabila, cuprinsa intre 4-6m- asigura accesul autobuzelor i autospeciale speciale (pompieri) • traseu pietonal- asigura accesul pietonal in incinta si face legaturile intre corpuri • platforma betonata pentru accesul autobuzelor in zona de intretinere si pe zona de garare • zonificari pentru echipamente edilitare • corp C1- cladire cu functiune administrativa: birouri, inclusiv dispecerat • corp C2- cladire ce cuprinde zona de intretinere a autobuzelor electrice • corp C3- situat in continuarea corpului C2, cuprinde zona de garare si incarcare electrica • parcare pentru 12 autoturisme, din care 2 pentru persoane cu dizabilitati • platforma deseuri • platforma pentru amplasarea postului trafo si a generatorului Se va asigura spatiu de garare in interiorul autobazei pentru 6 autobuze. Toate materialele folosite vor respecta normele de siguranta si calitate in vigoare, in plus se vor avea in vedere masuri anti-vandalism. CORP C1- CORP ADMINISTRATIV Corpul C1 este pozitionat in partea de nord a terenului, legatura cu restul corpurilor facandu-se prin alei pietonale si platforme exterioare. CORP C2- ZONA INTRETINERE AUTOBUZE ELECTRICE Structura corpului C2 este formata din cadre din B.A. cu Tnchideri perimetale din zidarie, avand un regim de inaltime parter si o suprafata construita de 447,50 mp. CORPC3 Corpul 3 are un regim de inaltime parter, cu o suprafata de 647,55 mp si reprezinta zona deschisa si acoperita pentru gararea autobuzelor electrice. Valoarea totala estimata este de 49.913.727,06 lei fara TVA, formată din: Cap. 1.2. - Valoarea estimata -Amenajarea terenului : 1.248.235,23 lei fara TVA; Cap. 1.3. - Valoarea estimata - Amenajări pentru protecția mediului și aducere la starea iniţială: 153.752,53 lei fara TVA; Cap. 2.1. - Valoarea estimata - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului: 633.346,66 lei fara TVA; Cap. 4.1. - Valoarea estimata – Construcţii şi instalaţii: 35.416.735,87 lei fara TVA; Cap. 4.2. - Valoarea estimata – Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale: 1.004.786,27 lei fara TVA; Cap. 4.3. - Valoarea estimata - Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj: 8.841.455,32 lei fara TVA. Cap. 4.6. - Valoarea estimata - Active necorporale: 2.373.237,00 lei fara TVA. Cap. 5.1. - Valoarea estimata - Organizare de şantiere: 242.178,18 lei fara TVA. Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit NU CUPRINDE suma aferentă cheltuielilor diverse și neprevăzute, nici suma aferentă cheltuielilor pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț- precizate în bugetul proiectului (devizul general), acestea putând fi accesate, după caz, în funcție de necesități, prin modificarea contractului, în condițiile prevăzute la art.221 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice.
Contract de furnizare produse, avand ca obiect Furnizare echipamente cu montaj, instalare și punere în funcțiune în cadrul proiectului: "Sisteme inteligente de transport urban la nivelul Municipiului Sibiu"constand in achizitia de: A. Realizarea proiectului tehnic conform HG907/2016 B. Sistem integrat de management al traficului: - Dezvoltarea sistemului de semaforizare prin implementarea unui sistem de management adaptiv al traficului la nivelul orașului in vederea creșterii fluentei rutiere și prioritizarea transportului public și a vehiculelor de intervenție, scăderii poluării provenite din transportul rutier si creșterii siguranței pietonilor, a bicicliștilor si a tuturor participanților la trafic in general; - Realizarea unui centru de management al traficului - Includerea în sistem a unui număr de 17 intersecții si treceri de pietoni semaforizate; - Dotarea intersecțiilor cu automat de intersecție și dispozitive de comunicație in vederea integrării acestora in sistemul de management al traficului; - Amplasarea senzorilor/contoarelor pe fiecare arteră adiacentă intersecțiilor din sistem; - La nivel de centru de comanda, solutia software va asigura interconectarea cu sistemul de management al flotei de transport in comun (Tursib) si a sistemelor de geolocalizare a serviciilor speciale (pompieri, salvare, politie etc.). in conformitate cu cerintele din Caietul de sarcini. Valoarea estimata a contractului este: 4.355.102,50 lei fara TVA. Durata totala a contractului este de maxim 10 luni de la semnarea acestuia, structurata astfel: - Termen pentru Realizarea documentației tehnice - 2 luni de de la semnarea contractului - Furnizarea echipamentelor pentru sistemul de management al traficului pentru prioritizarea transportului public si executia lucrărilor de instalare/montaj aferente - maxim 8 luni de la data emiterii Ordinului de începere
În baza contractului va fi furnizat un autobuz electric, o stație de încărcare rapidă și o stație de încărcare lentă din cadrul proiectului „Achiziția de vehicule nepoluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în zona Timișoara” – Runda 1, finantat prin PNRR, Pilonul IV, respectiv un autobuz electric de 18 m, nou și nefolosit, cu acţionare complet electrică, cu o capacitate de minim 120 persoane din care minim 44 pe scaune + conducătorul auto (44+1) calculată la 0,125 m2/călător în picioare, conform Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, respectiv CEE-ONU R 107) in conformitate cu cerintele documentatiei de atribuire. Autobuzul electric va fi de tip articulat, cu planşeu jos (podea integral coborâtă), facilităţi pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling), fără etaj, caroserie CE, destinat transportului urban de călători conform Regulamentului (UE) GSR 2019/2144 privind cerințe pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului, Directivei (UE) 2019/1161 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, acționate de motoare electrice în curent alternativ alimentate prin convertoare electronice de putere, cu comandă, control, parametrizare și diagnoză cu microprocesor, cu recuperarea energiei la frânare și cu viteza maximă de circulație de minim 70 km/h, limitată cu dispozitiv limitator de viteză la o valoare stabilită de beneficiar, destinate transportului urban de călători.
Platforma persoane cu dizabilități și montarea acestora pentru proiectul „Punți educaționale pentru creșterea accesului la învățământul superior”, cod 322617, contract finanțare G2025 – 10346 din 03.02.2025, finanțat prin PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40 - ,,Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, conform caiet de sarcini.
Serviciile ce vor fi prestate in perioada de derulare a Acordului cadru se regasesc descrise la nivelul caietului de sarcini. Estimarile cantitatilor minime si maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru si a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmeaza sa fie atribuite pe durata Acordului cadru se regasesc in cadrul documentatiei de atribuire – anexa la caietul de sarcini (intrucat din cauza unor motive tehnice legate de limitarea nr de caractere nu pot fi completate la nivelul prezentei). Modificarea acordului-cadru/contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se va putea efectua în condițiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 și al prevederilor din cadrul Instrucțiunii ANAP nr. 1/2021. Având în vedere că documentaţia de atribuire conţine un set minim de informaţii specifice referitoare la estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum şi estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru, subliniem faptul că aceste cantităţi minime şi maxime pe care autoritatea contractantă le stabileşte iniţial în documentaţia de atribuire şi ulterior în acordul-cadru reprezintă estimări ale unor cantităţi care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru şi nu cantităţile exacte care vor fi achiziţionate, acestea din urmă putând fi mai mici, egale, sau mai mari raportat la cele estimate, în funcţie de necesităţile reale ale autorităţii contractante. Promitentul-Achizitor îşi rezervă dreptul/opțiunea de a suplimenta cantitatea estimată la nivelul documentației de atribuire cu până la maxim 50% din cantitatea maximă de servicii pentru acordul-cadru/contractul subsecvent, pentru fiecare categorie de servicii în parte. Preţul serviciilor care vor fi achiziţionate suplimentar în baza clauzei de revizuire va fi cel din propunerea financiară ce stă la baza acordului-cadru (ajustat după caz, conform formula de ajustare), perioada de timp în care se va putea utiliza această opţiune de către promitentul Achizitor: pe toată durata de valabilitate a acordului-cadru/contractului subsecvent. Având în vedere clauza de revizuire de mai sus, valoarea estimata a procedurii a fost exprimata sub forma de interval, valoarea minima a intervalului reprezentand valoarea estimata a prezentei proceduri in functie de care se vor evalua ofertele (care include si suma fixa pentru „ Alte sume necesare pentru implementare”, iar valoarea maxima reprezinta valoarea estimata ce contine si valoarea posibilelor suplimentari in baza clauzei de revizuire cu 50%. Clauza de revizuire - Servicii noi, care nu au fost prevazute initial in estimarea Acordului cadru, pentru asigurarea necesitatilor de intretienere si functionare a autovehiculelor si autoturismelor aflate in dotarea si/sau utilizarea autoritătii contractante aparute pe parcursul derularii Acordului cadru, in conditiile in care parcul auto se schimba, modifica, mareste. Promitentul-Achizitor isi rezerva dreptul/optiunea de a introduce servicii noi, cu pana la maxim 50% din valoarea maxima estimata pentru Acordul-cadru. Pretul serviciilor noi care vor fi introduse suplimentar in baza clauzei de revizuire va fi stabilit prin negociere intre partile contractante, la nivelul preturilor medii rezonabile existente in piata la momentul negocierii (media a trei oferte / liste de preturi). Modificarea de valoare scăzută prevăzută de art. 221 alin. (1), lit. f) din Legea nr. 98/2016 se tratează şi calculează distinct de modificarea în baza art. 221 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016.
Obiectivul investiției propuse constituie achiziția a 2 nave de manevră baraj antipoluare construite conform specificațiilor tehnice funcționale ale entității contractante și specificațiilor tehnice de execuție ale proiectului elaborat în scopul construcției acestora, detaliate la nivelul Caietului de sarcini 51267/11.12.2024. • Activitatea de proiectare Etape de proiectare - conceptul de proiectare, studiul de fezabilitate – sunt puse la dispoziția antreprenorului odată cu documentația prezentei proceduri; - documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor, conform art. 19 din Ordinul nr. 889/ 2013 privind evidența și înmatricularea navelor care arborează pavilionul român; - proiectul de execuție; - Asistență tehnică pe perioada construcției. • Activitatea de execuție Contractare - aprovizionare materiale și pregătire producție Construire - construire corp navă - fabricare tubulatură - montaj echipamente și instalații (armare navă) - comisionare echipamente și instalații Probe - probe de cheu - probe de mare - remedieri după probele de mare și pregătire livrare Livrare nave către Beneficiar - livrare nave Continuare GP: Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că GP este irevocabilă și că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate, fără nicio excepție. În cazul depunerii de oferte în asociere, GP trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori ec. Situațiile de reținere a garanției de participare sunt prevăzute de art. 43 din HG 394/2016 și trebuie menționate toate în instrumentul de garantare. Entitatea contractanta are dreptul de a reține garanția, potrivit art.43 din HG nr.394/2016. EC poate solicita extinderea perioadei de valabilitate a ofertei. În cazul în care ofertantul extinde perioada de valabilitate a ofertei, perioada de valabilitate a GP va fi prelungită corespunzător. În cazul în care garanția de participare se constituie prin virament bancar (ordin de plată), se va utiliza următorul cont: - IBAN RO83BRDE140SV06373001400 deschis la B.R.D.; - IBAN RO26BTRL01401202693122XX deschis la Banca Transilvania. Dovada constituirii garantiei trebuie sa fie prezentata in SEAP (semnata cu semnatura electronica extinsa a reprezentantului legal/imputernicit) cel mai tarziu la data si ora-limita de depunere a ofertelor (garantia emisa in alta limba va fi insotita de traducere autorizata in limba romana). Echivalenta pentru o garantie depusa in alta moneda decat in LEI, se va face la cursul mediu anual în lei/valută comunicat de BNR. In cazul depunerii de oferte in asociere, garantia de participare trebuie constituita in numele asocierii si se mentioneaza ca acopera in mod solidar toti membrii grupului de operatori economici. Neprezentarea garantiei de participare odată cu oferta atrage după sine respingerea ofertei ca inacceptabilă în temeiul art. 143 alin. (2) lit. k) din HG 394/2016, cu completările și modificările ulterioare. GP se restituie în condiţiile art. 1641 din legea nr. 99//2016, cu completările și modificările ulterioare. GP emisă în altă limbă se va încărca în SEAP, însoțită de traducerea autorizată în limba română, urmând ca ulterior,la solicitarea autorității contractante să fie prezentată în forma originală emisă în statul de reședință. In situatia in care GP se constituie prin Polita de Garantare sau Scrisoare de Garantie Bancara, ofertantul are obligația de a transmite originalul instrumentului de garantare în termen de 5 (cinci) zile de la data limita de depunere a ofertelor, la sediul EC din mun. Constanta, Incinta Port, Gara Maritimă, județul Constanța, cod poștal 900900, în atentia: Mirela Liliana MATEICIUC, responsabil procedură de achizitie. Continuare GBE: Garanţia de bună execuţie trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin: a) virament bancar; b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel: i. scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat; ii. asigurări de garanţii emise: · fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz; · fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; c) prin depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei; d) prin reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale; e) prin combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a)-c). Garanția de buna execuție va fi constituita în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea contractului sectorial. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a Contractantului, fără a depăşi 15 zile de la data semnării contractului sectorial/contractului subsecvent, după caz, conform art. 45 alin. (3) din HG nr. 394/2016 și va deveni anexa la contract. Indiferent de forma de constituire a garanției de bună execuție, aceasta trebuie să fie irevocabila și va prevedea în mod clar și fără echivoc că plata garanției de bună execuție se va efectua necondiționat, respectiv la prima cerere a Entității contractante, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate, fără nicio excepție. Entitatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului sectorial, în limita prejudiciului creat, în cazul în care Contractantul nu își îndeplinește din culpa sa obligațiile asumate prin contract, conform art. 47 din HG nr. 394/2016. EC are obligația de a elibera/ restitui garanția de bună execuție, conform prev. art.164 indice 2 din Legea 99/2016.
Achizitia presupune achizitionarea unor lucrari diverse de executie cuprizand amenajarea peisagistica, arhitecturală și urbanistică a 33 de zone , cu suprafețe și perimetre variate, în supr totală de 24.384,00 mp din cadrul Orasul;ui Hateg, respectiv din cadrul - Parcului Central (Parcul Unirii) și zonele verzi( 2-33 )., conform caietului de sarcini si Proiectului Tehnic atasat. Operatorii economici pot solicita clarificari privind documentatia de atribuire , in scris, in SEAP, pana cu cel putin 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va transmite raspuns consolidat la solicitarile de clarificari ale operatorilor economici , in SEAP[, in a 11-a zi inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor.Valoarea estimata a contractului cuprinde insumarea valorilor estimate a cap. 1.2; 2.1; 2.2; 2.3;4.1; 4.2;4.3; 4.5; si cap.5.1 din Devizul general al proiectului tehnic,respectiv: Cap. 1.2. Amenajarea terenului : 314.039,68 lei fără TVA Cap. 2.(2.1 ;2.2 ;2,3) Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții : 27.104 lei fără TVA Cap. 4.1.Constructii si instalatii : 4.300.530,64 lei fără TVA eligibil Cap. 4.2. Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale 14.288,47 lei Cap. 4.3. Utilaje, echipamente tehnologice si functionale cu montaj 180.564,13 lei fără TVA Cap. 4.5 Dotari 1.959.020,72 lei fără TVA Cap. 5.1(5.1.1 ; 5.1.2). Organizare de santier 64.540,61 lei fără TVA
Achizitionarea de produse de signalistica pentru actualizarea sistemului existent de signalistica al aeroporturilor componente in vederea asigurarii in bune conditii a activitatii pe platformele aeroportuare, in zonele de lucru/spatii in amenajare etc. Valoarea estimata minim acord cadru, exclusiv TVA: 11.469 euro; Valoarea estimata maxim acord cadru, exclusiv TVA: 1.894.805 euro, exclusiv TVA; Valoarea estimata a celui mai mic contract subsecvent: 1.423 euro, exclusiv TVA. Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent: 365.220 euro, exclusiv TVA.
Obiectul contractului il reprezinta “IMPLEMENTAREA SISTEMULUI e-SIGUR”, in conformitate cu prevederile Caietului de Sarcini si ale legislatiei in domeniu. Anexat Documentatiei de atribuire, se regasesc toate documentele necesare pentru elaborarea ofertei. Obiectul contractului presupune achiziția următoarelor produse, însoțite de serviciile si lucrările aferente: · Produse: Cameră video cu radar care include unitate de procesare locala (400 buc)/ Cameră video cu radar (400 buc) si unitate de procesare locala (400 buc), Sistem de tip UPS (400 buc), Router industrial (400 buc), Accesorii si montaj (Cabinete, infrastructura de rețea si montaj) (400 buc), Console (400 buc), Server (inclusiv sisteme de operare – 9 buc), Componenta WAF (2 buc), Sisteme de stocare (2 buc); · Servicii: Servicii de proiectare infrastructură, Servicii de analiză, Servicii de proiectare software, Servicii de Dezvoltare/customizare, instalare și configurare a soluției informatice, Servicii de testare, Servicii de instruire, Servicii privind operationalizarea sistemului sau punerea acestuia in functiune, Servicii de mentenanță si suport tehnic pe perioada de garanție, Servicii de instalare si montaj echipamente, Obținerea oricărui aviz, autorizație, etc, necesare implementării proiectului; · Lucrări: Lucrări de amenajare a terenului si/sau fundatiilor, Lucrări de instalare și montaj console, Lucrări de conectare la rețeaua naționala de distribuție energie electrica, Lucrări de conectare fibra optica. In conformitate cu prevederile art. 221 din Legea 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu respectarea articolului 19 din Contractul de furnizare, eventualele modificari care pot interveni in perioada de derulare a contractului se refera la urmatoarele, fara a se limita la acestea: modificari ale partilor contractante; durata contractului/termene intermediare; personalul si inlocuirea personalului; verificare si receptie; subcontractanti; modificarea locatiilor; realocarea economii; modificari tehnice pentru operationalizarea si punerea in functiune a sistemului; schimbari/modificari legislative; modificarea punctuala a solutiei tehnice; modificări generate de solicitări ale Autorităților/ Entităților ce eliberează avize/ acorduri/ autorizații/ permise, sau de alte entități care au atribuții în legătură cu proiectul (MTI, instituții centrale si/sau locale, Beneficiar, Verificatori Atestați, etc); Orice modificare a contractului de achiziţie publică în cursul perioadei sale de valabilitate altfel decât în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare. Modificarile vor fi realizate ulterior semnarii contractului, in conformitate cu prevederile contractuale, numai in conditiile in care acestea nu reprezinta modificari substantiale in sensul prevederilor art. 221 alin. (7) din Legea nr. 98/2016. Mai multe informatii se regasesc in Contract.
- estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: minim 20, maxim 40 - estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 5, maxim 10 - estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului-cadru: 85.601.539,00 lei - estimarea valorii maxime a acordului-cadru: 342.406.156,00 lei
În baza contractului vor fi furnizate 10 troleibuze electrice noi, cu podea coborâtă, capacitate de minim 80 de călători (dintre care minim 30 pe scaune), cu o lungime de 12 metri, în cadrul proiectului „Asigurarea unui transport public local ecologic prin achiziția de troleibuze nepoluante” – cod SMIS 341068, finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, in conformitate cu cerintele documentatiei de atribuire. Troleibuzele vor fi noi, cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling), fără etaj, caroserie CE, destinate transportului urban de călători conform Regulamentului (UE) GSR 2019/2144 privind cerințe pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor; Directivei (UE) 2019/1161 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic; Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, acționate de motoare electrice în curent alternativ alimentate prin convertoare electronice de putere, cu comandă, control, parametrizare și diagnoză cu microprocesor, cu recuperare și înmagazinare a energiei la frânare și/sau încărcare în timpul mersului și cu viteza maximă de circulație de minim 70 km/h, limitată cu dispozitiv limitator de viteză la o valoare stabilită de beneficiar, destinate transportului urban de călători.
Prezenta achiziție publică face parte din proiectul de digitalizare a administrației publice locale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C10 – Fondul Local, și are ca obiect implementarea unui set integrat de soluții software, echipamente hardware IT și elemente de mobilier urban inteligent, destinate modernizării administrației publice locale din Comuna Filipeștii de Pădure. Prin realizarea acestei achiziții, Autoritatea Contractantă urmărește: • digitalizarea și optimizarea proceselor administrative interne; • creșterea eficienței, transparenței și calității serviciilor publice; • facilitarea accesului cetățenilor la servicii publice digitale; • modernizarea spațiului public prin soluții de tip smart-city. Având în vedere natura diferită a produselor și serviciilor ce urmează a fi furnizate, precum și pentru respectarea principiilor nediscriminării, proporționalității, transparenței și favorizării accesului operatorilor economici, inclusiv al întreprinderilor mici și mijlocii, achiziția este structurată în trei loturi distincte, după cum urmează: LOTUL 1 – Platforme software și soluții digitale integrate Valoare estimată: 149.000,00 lei fără TVA LOTUL 1 are ca obiect furnizarea și implementarea soluțiilor software necesare digitalizării activității administrației publice locale, atât în zona de relaționare cu cetățenii (front-office), cât și în zona operațională internă (back-office). Funcționalitățile vizate includ, fără a se limita la: • portal digital pentru interacțiunea cu cetățenii, care să permită depunerea online a cererilor, accesul la formulare, efectuarea plăților online, transmiterea de sesizări, realizarea de programări, publicarea de anunțuri și implementarea mecanismelor de bugetare participativă; • instrumente GIS pentru raportarea geolocalizată a problemelor identificate în comunitate; • module pentru managementul documentelor, circuitul electronic al documentelor și arhivarea electronică; • module administrative specifice, inclusiv pentru control intern managerial (SCIM), gestionarea datelor cu caracter personal (GDPR), transparență decizională, managementul resurselor umane, achiziții publice și gestionarea fluxurilor operaționale interne; • soluție software integrată care să permită interoperabilitatea cu alte sisteme informatice publice și scalabilitatea pentru extinderi ulterioare; • licențele software necesare funcționării sistemelor implementate. Acest lot reprezintă componenta centrală a investiției, având rolul de a crea un ecosistem IT integrat la nivelul UAT și de a susține digitalizarea proceselor administrative. Prezenta achiziție publică face parte din proiectul de digitalizare a administrației publice locale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C10 – Fondul Local, și are ca obiect implementarea unui set integrat de soluții software, echipamente hardware IT și elemente de mobilier urban inteligent, destinate modernizării administrației publice locale din Comuna Filipeștii de Pădure. Prin realizarea acestei achiziții, Autoritatea Contractantă urmărește: • digitalizarea și optimizarea proceselor administrative interne; • creșterea eficienței, transparenței și calității serviciilor publice; • facilitarea accesului cetățenilor la servicii publice digitale; • modernizarea spațiului public prin soluții de tip smart-city. Având în vedere natura diferită a produselor și serviciilor ce urmează a fi furnizate, precum și pentru respectarea principiilor nediscriminării, proporționalității, transparenței și favorizării accesului operatorilor economici, inclusiv al întreprinderilor mici și mijlocii, achiziția este structurată în trei loturi distincte, după cum urmează: LOTUL 2 – Infrastructură hardware IT și echipamente pentru digitalizare Valoare estimată: 388.265,28 lei fără TVA LOTUL 2 vizează furnizarea de echipamente hardware IT&C necesare operării și utilizării soluțiilor software implementate prin LOTUL 1, precum și dotarea corespunzătoare a personalului autorității contractante. Prezenta achiziție publică face parte din proiectul de digitalizare a administrației publice locale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C10 – Fondul Local, și are ca obiect implementarea unui set integrat de soluții software, echipamente hardware IT și elemente de mobilier urban inteligent, destinate modernizării administrației publice locale din Comuna Filipeștii de Pădure. Prin realizarea acestei achiziții, Autoritatea Contractantă urmărește: • digitalizarea și optimizarea proceselor administrative interne; • creșterea eficienței, transparenței și calității serviciilor publice; • facilitarea accesului cetățenilor la servicii publice digitale; • modernizarea spațiului public prin soluții de tip smart-city. Având în vedere natura diferită a produselor și serviciilor ce urmează a fi furnizate, precum și pentru respectarea principiilor nediscriminării, proporționalității, transparenței și favorizării accesului operatorilor economici, inclusiv al întreprinderilor mici și mijlocii, achiziția este structurată în trei loturi distincte, după cum urmează: LOTUL 3 – Mobilier urban inteligent Valoare estimată: 365.000,00 lei fără TVA LOTUL 3 constă în achiziția de mobilier urban inteligent destinat amplasării în spațiul public, ca parte a componentei de dezvoltare smart-city a proiectului, având ca scop creșterea calității vieții cetățenilor, facilitarea accesului la informații de interes public și susținerea interacțiunii digitale cu administrația locală. Prezenta achiziție publică face parte din proiectul de digitalizare a administrației publice locale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C10 – Fondul Local, și are ca obiect implementarea unui set integrat de soluții software, echipamente hardware IT și elemente de mobilier urban inteligent, destinate modernizării administrației publice locale din Comuna Filipeștii de Pădure. Prin realizarea acestei achiziții, Autoritatea Contractantă urmărește: • digitalizarea și optimizarea proceselor administrative interne; • creșterea eficienței, transparenței și calității serviciilor publice; • facilitarea accesului cetățenilor la servicii publice digitale; • modernizarea spațiului public prin soluții de tip smart-city. Având în vedere natura diferită a produselor și serviciilor ce urmează a fi furnizate, precum și pentru respectarea principiilor nediscriminării, proporționalității, transparenței și favorizării accesului operatorilor economici, inclusiv al întreprinderilor mici și mijlocii, achiziția este structurată în trei loturi distincte, după cum urmează: LOTUL 4 – Sistem de monitorizare cu software Valoare estimată: 650.480,00 lei fără TVA LOTUL 4 are ca obiect furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a unui sistem de monitorizare video, inclusiv componentele software necesare gestionării și operării acestuia, în vederea creșterii siguranței spațiului public și a capacității administrației locale de monitorizare și intervenție. Sistemul va permite gestionarea centralizată a echipamentelor de supraveghere, acces securizat la fluxurile video și interoperabilitatea cu alte sisteme informatice existente sau viitoare ale autorității contractante, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal.
Achiziția va consta în: A) PRODUSE: 1)23 locomotive electrice noi cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă de160 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, conform cerințelor minimale specificate în Caietul de Sarcini (CS); 2) Alte dotări și accesorii, conform cerințelor specificate în CS. B) SERVICII: 1) Mentenanță și reparații pentru o perioadă de 20 ani. Serviciile sunt necesare funcționarea respectivelor locomotive electrice , conform cerințelor specificate în CS; 2) Instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea locomotivelor electrice și aplicațiilor software; 3) Transportul, asigurarea, punerea în funcțiune, asistența tehnică în perioada de garanție. Având în vedere prevederile art. 221, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016, actualizată, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, a art. 72, alin(1), lit. (a) din Directiva 2014/24/UE și concluziile studiului de fezabilitate în contractul de achiziție va fi prevăzută o CLAUZĂ de REVIZUIRE, posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani (20 ani +20 ani), conform cerințelor din CS; Suplimentarea cantitatilor achizitionate va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin incheierea unor acte adiționale la contractul de achiziție.
Autoutilitara transport mixt 1+5 locuri, maxim 3.5 tone, necesara pentru lucrari de intretinere la CIC Baba Ana - Nod Rutier DN1D, km 9+500, CIC Spataru - Nod Rutier Spataru, km 52+850, din cadrul proiectului "Autostrada Ploiesti-Buzau - 4 buc." finantata prin Planul Național de Redresare și Reziliență, contract de finantare nr.03/29.08.2022/Componenta 4 - Transport Sustenabil.