Obiectul acestei achiziții îl reprezintă furnizarea unei „Salupe de patrulare pentru Direcția Regională Vamală Galaţi”, conform caietului de sarcini, în perioada/perioadele convenite și în conformitate cu obligațiile asumate prin contract și propunerea tehnică. Obiectul contractului include: - Furnizarea ambarcaţiunii până la cheu/dană; - Livrarea, instalarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor standard și optionale; - Ambalarea conform standardelor internaționale şi transportul pănă la locul de staţionare; - Asigurare pe timpul transportului până la locul de staţionare; - Testarea ambarcaţiunii și echipamentului montat cu personal special instruit; - Punerea în funcțiune şi documentația tehnică completă necesară pentru obținerea certificatului tehnic de navigație interioară, raportului de inspecţie, permisului de navigație, atestatului de bord, altor certificate şi documente necesare ca urmare a inspecţiilor efectuate. - Echipamentele ofertate vor fi fabricate şi instalate în concordanţă cu normele tehnice naţionale şi cu standardele privind asigurarea calităţii - Remedierea oricărui defect în perioada de garanție.
Achizitionarea cantităților de produse de carne și derivate ale acestora solicitate în caietul de sarcini aferent lotului 1, necesara în vederea desfasurarii activitatii Cantinei LICEULUI SPECIAL ,, SFANTA MARIA” ARAD în scopul prepararii si asigurarii hranei elevilor care frecventeaza scoala, până la data de 31.12.2026. Precizăm că autoritatea contractantă uzează de prevederile prevederile art. 165, alin.(1) din HG 395/2016, ca atare, în cazul prelungirii contractului cu o durată de maxim 4 luni, suplimentarea cantităților ce vor fi livrate în baza acestuia cuantificabile în valoare monetară este de: 97.861,48 lei fara TVA reprezentând contravaloarea cantităților maxime de produse ce fac obiectul unei eventuale suplimentari în cazul prelungirii contractului cu 4 luni pentru lotul I, cu condiția exiastenței resurselor financiare necesare. Achizitionarea cantităților de produse de panificiatie si derivate ale acestora solicitate în caietul de sarcini aferent lotului 2, necesara în vederea desfasurarii activitatii Cantinei LICEULUI SPECIAL ,, SFANTA MARIA” ARAD în scopul prepararii si asigurarii hranei elevilor care frecventeaza scoala, până la data de 31.12.2026. Precizăm că autoritatea contractantă uzează de prevederile prevederile art. 165, alin. (1) din HG 395/2016, ca atare, în cazul prelungirii contractului cu o durată de maxim 4 luni, suplimentarea cantităților ce vor fi livrate în baza acestuia cuantificabile în valoare monetară este de: 111.483,30 lei fara TVA reprezentând contravaloarea cantităților maxime de produse ce fac obiectul unei eventuale suplimentari în cazul prelungirii contractului cu 4 luni pentru lotul II, cu condiția exiastenței resurselor financiare necesare . Achizitionarea cantităților de legume, fructe si legume transformate solicitate în caietul de sarcini aferent lotului 3, necesara în vederea desfasurarii activitatii Cantinei LICEULUI SPECIAL ,, SFANTA MARIA” ARAD în scopul prepararii si asigurarii hranei elevilor care frecventeaza scoala, până la data de 31.12.2026. Precizăm că autoritatea contractantă uzează de prevederile prevederile art. 165, alin.(1) din HG 395/2016, ca atare, în cazul prelungirii contractului cu o durată de maxim 4 luni, suplimentarea cantităților ce vor fi livrate în baza acestuia cuantificabile în valoare monetară este de: 48.719,50 lei fara TVA reprezentând contravaloarea cantităților de produse ce fac obiectul unei eventuale suplimentari în cazul prelungirii contractului cu 4 luni pentru lotul III, cu condiția exiastenței resurselor financiare necesare. Achizitionarea cantităților de produse din lacatate, brânzeturi, oua si derivate ale acestora solicitate în caietul de sarcini aferent lotului 4, necesara în vederea desfasurarii activitatii Cantinei LICEULUI SPECIAL ,, SFANTA MARIA” ARAD în scopul prepararii si asigurarii hranei elevilor care frecventeaza scoala, până la data de 31.12.2026. Precizăm că autoritatea contractantă uzează de prevederile prevederile art. 165, ali.(1) din HG 395/2016, ca atare, în cazul prelungirii contractului cu o durată de maxim 4 luni, suplimentarea cantităților ce vor fi livrate în baza acestuia cuantificabile în valoare monetară este de: 78.474 lei fara TVA reprezentând contravaloarea cantităților maxime de produse ce fac obiectul unei eventuale suplimentari în cazul prelungirii contractului cu 4 luni pentru lotul IV, cu condiția existentei resurselor financiare necesare. Achizitionarea cantităților de dulciuri și ingrediente culinare solicitate în caietul de sarcini aferent lotului 5, necesara în vederea desfasurarii activitatii Cantinei LICEULUI SPECIAL ,, SFANTA MARIA” ARAD în scopul prepararii si asigurarii hranei elevilor care frecventeaza scoala, până la data de 31.12.2026. Precizăm că autoritatea contractantă uzează de prevederile prevederile art. 165, ali.(1) din HG 395/2016, ca atare, în cazul prelungirii contractului cu o durată de maxim 4 luni, suplimentarea cantităților ce vor fi livrate în baza acestuia cuantificabile în valoare monetară este de: 20.263,25 lei fara TVA reprezentând contravaloarea cantităților maxime de produse ce fac obiectul unei eventuale suplimentari în cazul prelungirii contractului cu 4 luni pentru lotul V, cu condiția existenței resurselor financiare necesare.
Prin prezenta achiziție se dorește achiziționarea unui microbuz electric pentru transportul elevilor din Liceul Tehnologic Special "Beethoven" Craiova, în cadrul proiectului „Școli Montane fără Bariere” ("Mountain School Without Borders”), cod: ROBG00252”, cu capacitate de 16 locuri pe scaune pentru elevi + 1 loc pentru conducătorul auto și va include un spațiu dedicat pentru scaun rulant. Acest spațiu va fi echipat cu sistem de ancorare în minim 4 puncte pentru fixarea scaunului rulant și cu centură de siguranță pentru persoana transportată. Vehiculul va fi dotat cu rampă de acces și facilități pentru persoane cu mobilitate redusă, conform standardelor europene în vigoare, în conformitate cu cerintele caietului de sarcini. Microbuzul electric va fi structurat cu o singură secțiune (nearticulat și fără etaj), care să permită accesul de la locul din față (șofer) la celelalte locuri ale microbuzului și vor fi dotate cu facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă (rampă și/sau alte dotări specifice), fiind destinate transportului școlar, respectând prevederile înscrise în Directiva 2009/33/CE a parlamentului european și a consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic și în Regulamentul nr. 51 din 2007 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU).
Achiziție de produsele pentru dotarea CAbR Galda de Jos, împărțite pe loturi, În vederea asigurării funcționalității și a calității serviciilor oferite în cadrul centrului, vor fi achiziționate dotări specifice pentru echiparea adecvată a spațiilor Furnizarea produselor se va realiza la adresa Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR), situat în comuna Galda de Jos, loc. Galda de Jos, strada Spitalului nr. 36, Județul Alba, în zilele de luni-vineri, între orele 08:00-15:00. Toate precizările referitoare la specificaţilei tehnice și cantităţi se regăsesc in Caietul de sarcini. Oferta se depune pentru fiecare lot în parte, pentru toate produsele aferente lotului respectiv și pentru întreaga cantitate in caz contrar oferta va fi respinsa ca fiind neconformă cu Caietul de sarcini. Achiziție de produsele pentru dotarea CAbR Galda de Jos, împărțite pe loturi, În vederea asigurării funcționalității și a calității serviciilor oferite în cadrul centrului, vor fi achiziționate dotări specifice pentru echiparea adecvată a spațiilor Furnizarea produselor se va realiza la adresa Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR), situat în comuna Galda de Jos, loc. Galda de Jos, strada Spitalului nr. 36, Județul Alba, în zilele de luni-vineri, între orele 08:00-15:00. Toate precizările referitoare la specificaţilei tehnice și cantităţi se regăsesc in Caietul de sarcini. Oferta se depune pentru fiecare lot în parte, pentru toate produsele aferente lotului respectiv și pentru întreaga cantitate in caz contrar oferta va fi respinsa ca fiind neconformă cu Caietul de sarcini. Achiziție de produsele pentru dotarea CAbR Galda de Jos, împărțite pe loturi, În vederea asigurării funcționalității și a calității serviciilor oferite în cadrul centrului, vor fi achiziționate dotări specifice pentru echiparea adecvată a spațiilor Furnizarea produselor se va realiza la adresa Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR), situat în comuna Galda de Jos, loc. Galda de Jos, strada Spitalului nr. 36, Județul Alba, în zilele de luni-vineri, între orele 08:00-15:00. Toate precizările referitoare la specificaţilei tehnice și cantităţi se regăsesc in Caietul de sarcini. Oferta se depune pentru fiecare lot în parte, pentru toate produsele aferente lotului respectiv și pentru întreaga cantitate in caz contrar oferta va fi respinsa ca fiind neconformă cu Caietul de sarcini. Achiziție de produsele pentru dotarea CAbR Galda de Jos, împărțite pe loturi, În vederea asigurării funcționalității și a calității serviciilor oferite în cadrul centrului, vor fi achiziționate dotări specifice pentru echiparea adecvată a spațiilor Furnizarea produselor se va realiza la adresa Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR), situat în comuna Galda de Jos, loc. Galda de Jos, strada Spitalului nr. 36, Județul Alba, în zilele de luni-vineri, între orele 08:00-15:00. Toate precizările referitoare la specificaţilei tehnice și cantităţi se regăsesc in Caietul de sarcini. Oferta se depune pentru fiecare lot în parte, pentru toate produsele aferente lotului respectiv și pentru întreaga cantitate in caz contrar oferta va fi respinsa ca fiind neconformă cu Caietul de sarcini. Achiziție de produsele pentru dotarea CAbR Galda de Jos, împărțite pe loturi, În vederea asigurării funcționalității și a calității serviciilor oferite în cadrul centrului, vor fi achiziționate dotări specifice pentru echiparea adecvată a spațiilor Furnizarea produselor se va realiza la adresa Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR), situat în comuna Galda de Jos, loc. Galda de Jos, strada Spitalului nr. 36, Județul Alba, în zilele de luni-vineri, între orele 08:00-15:00. Toate precizările referitoare la specificaţilei tehnice și cantităţi se regăsesc in Caietul de sarcini. Oferta se depune pentru fiecare lot în parte, pentru toate produsele aferente lotului respectiv și pentru întreaga cantitate in caz contrar oferta va fi respinsa ca fiind neconformă cu Caietul de sarcini. Achiziție de produsele pentru dotarea CAbR Galda de Jos, împărțite pe loturi, În vederea asigurării funcționalității și a calității serviciilor oferite în cadrul centrului, vor fi achiziționate dotări specifice pentru echiparea adecvată a spațiilor Furnizarea produselor se va realiza la adresa Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR), situat în comuna Galda de Jos, loc. Galda de Jos, strada Spitalului nr. 36, Județul Alba, în zilele de luni-vineri, între orele 08:00-15:00. Toate precizările referitoare la specificaţilei tehnice și cantităţi se regăsesc in Caietul de sarcini. Oferta se depune pentru fiecare lot în parte, pentru toate produsele aferente lotului respectiv și pentru întreaga cantitate in caz contrar oferta va fi respinsa ca fiind neconformă cu Caietul de sarcini. Achiziție de produsele pentru dotarea CAbR Galda de Jos, împărțite pe loturi, În vederea asigurării funcționalității și a calității serviciilor oferite în cadrul centrului, vor fi achiziționate dotări specifice pentru echiparea adecvată a spațiilor Furnizarea produselor se va realiza la adresa Centrul de Abilitare și Reabilitare (CAbR), situat în comuna Galda de Jos, loc. Galda de Jos, strada Spitalului nr. 36, Județul Alba, în zilele de luni-vineri, între orele 08:00-15:00. Toate precizările referitoare la specificaţilei tehnice și cantităţi se regăsesc in Caietul de sarcini. Oferta se depune pentru fiecare lot în parte, pentru toate produsele aferente lotului respectiv și pentru întreaga cantitate in caz contrar oferta va fi respinsa ca fiind neconformă cu Caietul de sarcini.
Achizitia de Ulei pentru transmisii T85W-90 EP3 Cantităţi estimate pentru Acordul - Cadru sectorial min.180 kg - max. 30.060kg. Cantitati estimate pentru cel mai mare contract subsecvent min. 180 kg - max. 15.120 kg. Achizitia de Ulei motor pentru ungere motoare Diesel Sulzer M25W40 Cantităţi estimate pentru Acordul - Cadru sectorial min.180 kg. - max. 50.040 kg. Cantitati estimate pentru cel mai mare contract subsecvent min. min.180 kg. - max. 25.020 kg. Achizitia de Ulei de transmisie sintetic tip ATF (pentru transmisia automată de pe automotoarele Desiro SR 20 D ) Cantităţi estimate pentru Acordul - Cadru sectorial min.180 kg - max. 5.040 kg. Cantitati estimate pentru cel mai mare contract subsecvent min. 180 kg - max. 2.520 kg. Achizitia de Ulei semisintetic 85W90 utilizat la atacurile de osie ale automotoarelor Desiro SR 20D Cantităţi estimate pentru Acordul - Cadru sectorial min.180 kg - max. 5.040 kg. Cantitati estimate pentru cel mai mare contract subsecvent min. 180 kg - max. 2.520 kg.
DENUMIRE PRODUS U.M. Cantitate/ 8 luni Cantitate/ 12 luni Valoare estimata lei fara TVA/ 8 luni Valoare estimata lei fara TVA/ 12 luni Branza proaspata din lapte de vaca kg 3840 5760 57.600 86.400 Branza telemea din lapte de vaca kg 2400 3600 93.600 140.400 Iaurt natur din lapte de vaca pasteurizat 150 gr buc 88000 132000 105.600 158.400 Smantana din lapte de vaca 20 % grasime kg 352 528 5.456 8.184 Lapte de vaca pasteurizat 1,8 % grasime litru 35789 53683 150.313,80 225.468,60 Cascaval din lapte de vaca pasteurizat grasime min 45% Kg 2240 3360 109.760 164.640 Unt din lapte de vaca- 15 gr buc 120000 180000 120.000 180.000 Branza topita 140 grame- 8 triunghiuri cutie 2720 4080 16.320 24.480 Lapte 3,5 % grasime (UHT) (Medicina Legala) Litru 1764 2646 14.112 21.168 Cas proaspat din lapte de vaca, grasime 16% kg 1920 2880 57.600 86.400 Lapte de vaca pasteurizat 3,5 % Litru 24000 36000 115.200 172.800 Urda de vaca Kg 2720 4080 51.680 77.520 Kefir (330gr) Buc 17600 26400 58.080 87.120 Lapte de vaca 3,5% grasime fara lactoza Litru 80 120 1.000 1.500 Margelute de branza 3,4% (ambalat la 90gr) Buc 8000 12000 40.000 60.000
Lotul contine 43 de produse Lotul contine 20 de produse Lotul contine 1 produs Lotul contine 7 produse Lotul contine 1 produs Lotul contine 2 produse Lotul contine 8 produse Lotul contine 12 produse Lotul contine 3 produse Lotul contine 2 produse Lotul contine 7 produse Lotul contine 3 produse Lotul contine 8 produse Lotul contine 19 produse Lotul contine 151 produse Lotul contine 12 produse Lotul contine 9 produse Lotul contine 1 produse Lotul contine 11 produse Lotul contine 5 produse Lotul contine 5 produse Lotul contine 23 produse Lotul contine 3 produse Lotul contine 2 produse Lotul contine 6 produse Lotul contine 6 produse Lotul contine 2 produse Lotul contine 1 produse Lotul contine 3 produse
În cazul încheierii unui acord-cadru: minim - 122.000 kg si maxim – 200.000 kg În cazul încheierii unui acord-cadru: minim - 60 kg si maxim – 2800 kg În cazul încheierii unui acord-cadru: minim - 400 kg si maxim – 1000 kg n cazul încheierii unui acord-cadru: minim - 20 kg si maxim – 100 kg
Cantitate min AC 10000 kg Cantitate max AC 46000 kg Cantitate min CS 100 KG Cantitate max CS 10000 kg Preț estimat 17,9 lei/kg Cantitate min AC 2000 kg Cantitate max AC 13500 kg Cantitate min CS 50 KG Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 23,3 lei/kg Cantitate min AC 2000 kg Cantitate max AC 21000 kg Cantitate min CS 50 KG Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 17,58 lei/kg Cantitate min AC 2000 kg Cantitate max AC 7500 kg Cantitate min CS 100 KG Cantitate max CS 1000 kg Preț estimat 8,59 lei/kg Cantitate min AC 200kg Cantitate max AC 1000 kg Cantitate min CS 50G Cantitate max CS 200 kg Preț estimat 21,04 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 6300 kg Cantitate min CS 100 KG Cantitate max CS 1000 kg Preț estimat 20,92 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 8500 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 1000 kg Preț estimat 8,08 lei/kg Cantitate min AC 2000 kg Cantitate max AC 11500 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 6,88 lei/kg Cantitate min AC 2000 kg Cantitate max AC 10000 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 15,12 lei/kg Cantitate min AC 5000 kg Cantitate max AC 21000 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 5000 kg Preț estimat 2.79 lei/kg Cantitate min AC 50000 kg Cantitate max AC 220000 kg Cantitate min CS 1000 kg Cantitate max CS 50000 kg Preț estimat 2.14 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 2500 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 1000 kg Preț estimat 7,3 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 5000 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 1000 kg Preț estimat 3,92 lei/kg Cantitate min AC 50 kg Cantitate max AC 550 kg Cantitate min CS 10 kg Cantitate max CS 50 kg Preț estimat 25,39 lei/kg Cantitate min AC 500 kg Cantitate max AC 5500 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 500 kg Preț estimat 17,84 lei/kg Cantitate min AC 500 kg Cantitate max AC 5500 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 500 kg Preț estimat 18,89 lei/kg Cantitate min AC 2000 kg Cantitate max AC 11500 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 4,43 lei/kg Cantitate min AC 50 kg Cantitate max AC 550 kg Cantitate min CS 10 kg Cantitate max CS 50 kg Preț estimat 24,43 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 4000 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 4,85 lei/kg Cantitate min AC 5000 BUC Cantitate max AC 27400 BUC Cantitate min CS 50 BUC Cantitate max CS 1000 BUC Preț estimat 1,56 lei/BUC Cantitate min AC 500 kg Cantitate max AC 2500 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 500 kg Preț estimat 12,42 lei/kg Cantitate min AC 10000 kg Cantitate max AC 49000 kg Cantitate min CS 200 kg Cantitate max CS 4000 kg Preț estimat 3,04 lei/kg Cantitate min AC 10000 kg Cantitate max AC 34000 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 4000 kg Preț estimat 3,2 lei/kg Cantitate min AC 50000 BUC Cantitate max AC 210000 BUC Cantitate min CS 500 BUC Cantitate max CS 20000 BUC Preț estimat 0,77 lei/kg Cantitate min AC 4000 kg Cantitate max AC 33000 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 37,87 lei/kg Cantitate min AC 500 kg Cantitate max AC 5500kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 1000 kg Preț estimat 5,77 lei/kg Cantitate min AC 50 kg Cantitate max AC 550kg Cantitate min CS 10 kg Cantitate max CS 50 kg Preț estimat 31,37 lei/kg Cantitate min AC 500 kg Cantitate max AC 5500 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 500 kg Preț estimat 17,88 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 5000 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 1,41 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 2500 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 500 kg Preț estimat 2,25 lei/kg Cantitate min AC 3000 kg Cantitate max AC 11500 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 6,02 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 5000 kg Cantitate min CS 100 kg Cantitate max CS 1000 kg Preț estimat 5,45 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 2750 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 500 kg Preț estimat 11,83 lei/kg Cantitate min AC 3000 kg Cantitate max AC 11500 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 2000 kg Preț estimat 4,78 lei/kg Cantitate min AC 30000 kg Cantitate max AC 98000 kg Cantitate min CS 500 kg Cantitate max CS 30000 kg Preț estimat 2,61 lei/kg Cantitate min AC 140000 kg Cantitate max AC 239000 kg Cantitate min CS 5000 kg Cantitate max CS 70000 kg Preț estimat 4,1 lei/kg Cantitate min AC 1000 kg Cantitate max AC 3450 kg Cantitate min CS 50 kg Cantitate max CS 200 kg Preț estimat 30 lei/kg
Produse de cariera - Criblura sort 4-8, 8-16, 16-22.4, 16-31.5 mm, Nisip concasat 0-4 mm pentru statia de asfalt Morlaca DRDP CLUJ. Cantitatile sunt conform anexelor caietului de sarcini
Achiziția de ”Carburanți auto pe bază de carduri”, cu respectarea specificațiilor tehnice din Caietul de sarcini, prin încheierea unui acord-cadru cu o durată de 4 ani, încheiat cu 3 operatori economici. Produsele solicitate în prezentul caiet de sarcini sunt: - Motorină Euro Diesel 5 - Benzină fără plumb Euro 5 Numărul de carduri pe care furnizorul le va emite va fi după cum urmează: - Pentru benzină fără plumb între 2 și 6 buc. - Pentru motorină între 30 și 70 buc. Cantitatea maximă motorină pentru 4 ani - 720.000 litri; Cantitate maximă benzină pentru 4 ani - 20.000 litri; În baza acordului cadru se vor încheia Contracte subsecvente trimestrial în funcție de necesitățile reale ale autorității contractante. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru: 526.560,00 lei, fară TVA. Estimări ale cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru - cantități minime 60.000 litri motorină și 2.000 litri benzină, cantități maxime 720.000 litri motorină și 20.000 litri benzină. În cazul în care Promitentul - Contractant clasat pe locul I nu poate respecta clauzele contractuale din culpa sa, atunci Autoritatea contractantă - promitentă se obligă să achiziționeze produsele în condițiile convenite în prezentul Acord - cadru de la Promitentul - Contractant clasat pe locul II. În cazul în care Promitentul - Contractant clasat pe locul II nu poate respecta clauzele contractuale din culpa sa, atunci Autoritatea contractantă - promitentă se obligă să achiziționeze produsele în condițiile convenite în prezentul Acord - cadru de la Promitentul - Contractant clasat pe locul III. Modalitatea de atribuire a contractelor subsecvente se realizeaza fară reluarea competiţiei.
LOT NR.1 necesar piatra bruta sortata min. 1.380,00 to ÷ max. 2.760,00 to Anul 2026 - Piatră brută sortată (300-1500 mm), fără transport, la maxim 80 km distanță din carieră față de localitățile Ocna de Sus (HR), Lupeni (HR), Odorheiu Secuiesc (HR), Văleni-Feliceni (HR), andezite/roci magmatice, pentru apărări și consolidări de mal, prism de anrocamente, total lot 1/2026 : min. 430 to ÷ max. 860 to; Anul 2027 - Piatră brută sortată (300-1500 mm), fără transport, la maxim 80 km distanță din carieră față de localitățile Praid, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, total lot 1/2027 : min. 950,00 to ÷ max. 1900,00 to; Frecventa si valoarea contractelor subsecvente ce urmeaza sa fie atribuite: minim un contract subsecvent pe an, maxim trei contracte sunsecvente pe an. Livrarile se vor efectua in baza comenzilor emise de catre autoritatea contractanta ca urmare a necesitatilor planificate si formate ad-hoc cu ocazia lucrarilor de interventie la cursurile de apa. Lot nr.1 – Piatră brută sortată (300-1500 mm) fără transport S.G.A. Mures : min. 1.380 to ÷ max. 2760 to/ valoare minima estimata 66.240,00 lei fara TVA ÷ valoare maxima estimata 138.000,00 lei fara TVA. Valoarea minima a unui contract subsecvent este de 20.640,00 lei fara TVA iar valoarea maxima a unui contract subsecvent va fi de 95.000,00 lei fara TVA . Cantitatea minima pentru accord cadru: 1.380,00 to ; Cantitatea maxima pentru accord cadru: 2.760,00 to . Lot nr.2 – Piatră brută sortată (300-1500 mm) fără transport: min. 2.019,00 to ÷ max. 4.038,00 to ( 538,00 to în 2026 + 3.500,00,00 to 2027) după cum urmează : Anul 2026 Piatră brută sortată (300-1500 mm), fără transport, la maxim 100 km distanță din carieră față de localitățile Bistra Mureșului (MS), Subcetate – Zetea (HR), Vârșag (HR) - andezite/roci magmatice, pentru apărări și consolidări de mal, prism de anrocamente (total lot 2/2026 : min. 269 to ÷ max. 538 to), necesară pentru executarea următoarelor lucrări prevăzute în Programul de Gospodărire a Apelor 2026: Pentru S.H. Reghin 258,00 tone necesară pentru lucrarea: • Stopare eroziune mal stâng Pârâul.Bistra, intravilan loc.Bistra Mureșului, jud.Mureș – 258,00 to; Pentru S.H. Sighișoara 280 tone necesară pentru lucrările : • Stopare eroziune cu anrocamente și reprofilare albie Pârâul Băutor, în localitatea Subcetate (comuna Zetea),jud.Harghita - 80 to; • Stopare eroziune cu anrocamente pe Râul Târnava Mare,în comuna Vârșag,jud.Harghita – 200 to; Anul 2027 Piatră brută sortată (300-1500 mm), fără transport, la maxim 100 km distanță din carieră față de localitatea Sântana de Mureș (total lot 2/2027 : min.1.750,00 to ÷ max. 3.500 to), necesară pentru executarea lucrărilor prevăzute în Programul de Gospodărire a Apelor 2027. Pentru minimizarea cheltuielilor de transport de la carieră până la amplasamentul lucrărilor, considerand ca transportul pietrei se va face cu mijloace de transport apartinand autoritatii contractante - alocate Sistemului de Gospodarire a Apelor Targu Mures, elaboratorul caietului de sarcini a stabilit ca distanta maxima de la cariera la amplasamentul lucrarii sa fie de maxim 100 km. Lot nr.3 - Piatră brută sortată (300-1500 mm) fără transport: min. 1896,00 to ÷ max. 3.792,00 to (1.719,00 to în 2026 + 2.073,00 to 2027) după cum urmează : Anul 2026 - Piatră brută sortată (300-1500 mm), fără transport, la maxim 150 km distanță din carieră față de localitățile Fițcău (MS), Mica (MS), Coroisânmartin (MS), Dumitreni (MS) - andezite/roci magmatice, pentru apărări și consolidări de mal, prism de anrocamente (total lot 3/2026 : min. 859,50 to ÷ max. 1.719,00 to) Anul 2027 - Piatră brută sortată (300-1500 mm), fără transport, la maxim 150 km distanță din carieră față de localitățile Toplița, Reghin, Târnăveni (total lot 3/2027 : min. 1.036,50 to ÷ max. 2.073,00 to), necesară pentru executarea lucrărilor prevăzute în Programul de Gospodărire a Apelor 2027. Pentru minimizarea cheltuielilor de transport de la carieră până la amplasamentul lucrărilor, considerand ca transportul pietrei se va face cu mijloace de transport apartinand autoritatii contractante - alocate Sistemului de Gospodarire a Apelor Targu Mures, elaboratorul caietului de sarcini a stabilit ca distanta maxima de la cariera la amplasamentul lucrarii sa fie de maxim 150 km Anul 2026 - Piatră brută sortată (100-300 mm), fără transport, la maxim 100 km distanță din carieră față de localitățile Praid (HR), Corund (HR), Feliceni (HR) - Andezite/roci magmatice, pentru execuţie gabioane şi peree zidite (total lot 4/2026 : min. 125,00 to ÷ max. 250,00 to), necesară pentru executarea lucrărilor prevăzute în Programul de Gospodărire a Apelor 2026 conform cerintelor Caietului de Sarcini Anul 2027 - Piatră brută sortată (100-300 mm), fără transport - andezite/roci magmatice, pentru execuţie gabioane şi peree zidite (total lot 4/2027 : min. 220,00 to ÷ max. 440,00 to), necesară pentru executarea lucrărilor prevăzute în Programul de Gospodărire a Apelor 2027 la S.H. Gheorgheni și S.H. Târgu Mureș conform cerintelor caietului de Sarcini. Pentru minimizarea cheltuielilor de transport de la carieră până la amplasamentul lucrărilor, considerand ca transportul pietrei se va face cu mijloace de transport apartinand autoritatii contractante - alocate Sistemului de Gospodarire a Apelor Targu Mures, elaboratorul caietului de sarcini a stabilit ca distanta maxima de la cariera la amplasamentul lucrarii sa fie de maxim 100 km. Anul 2026 • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Turda, locatia Turda, amenajare râu Aries tronson 6-7 Poiana-Campia Turzii stopare eroziune, min. 320,00 to ÷ max. 640,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Turda, prag de fund pârâul Craca la Ocolis, locatia Ocolis min. 240,00 to ÷ max. 480,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Turda, Decolmatare pârâul Salciuta, locatia Salciua min. 475,00 to ÷ max. 950,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Mihoiesti, reprofilare rau Aries la Avram Iancu si Vidra, Jud.Alba, locatia Vidra min. 145,00 to ÷ max. 290,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Medias, decolmatare pârâul Popii, intravilan Seica Mare, jud. Sibiu, locatia Seica Mare min. 320,00 to ÷ max. 640 to. Anul 2027 • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Alba Iulia, locatia Alba Iulia min. 500,00 to ÷ max.1.000,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Aiud, locatia Aiud min. 200,00 to ÷ max. 400,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Turda, locatia Turda min. 600,00 to ÷ max. 1.200,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Mihoesti, locatia Campeni min. 200,00 to ÷ max. 400,00 to; • Amplasament santier Sistemul Hidrotehnic Medias, locatia Medias min. 300,00 to ÷ max. 600 to. Operatorii economici vor avea în vedere ca distanţa între carieră şi punctul de livrare - loco lucrare să se încadreze într-o distanţă maxima de 120 km . Anul 2026 Furnizare piatră brută nesortată (51-1000 kg/buc) fără transport, min. 2852,50 to ÷ max. 5.705,00 to pentru pentru realizarea consolidărilor de mal cu prism din anrocamente și a apărărilor de maluri. Livrarea produselor se va face loco – depozit cariera pentru toate comenzile. Transportul produselor de la depozit – cariera la depozitul achizitorului va fi asigurat de catre achizitor pentru toate lucrarile. Anul 2027 Furnizare piatră brută nesortată (51-1000 kg/buc) fără transport, min. 2.000,00 to ÷ max. 4.000,00 to pentru pentru realizarea consolidărilor de mal cu prism din anrocamente și a apărărilor de maluri. Furnizarea produsului piatră de carieră nu include transportul produsului până la destinația finală – depozit achizitor). Transportul produselor de la depozit – cariera la depozitul achizitorului va fi asigurat de catre achizitor pentru toate lucrarile. Furnizarea produsului piatră de carieră nu include transportul produsului până la destinația finală – depozit achizitor. Vor fi acceptate oferte pentru care distanța între depozit-carieră furnizor și depozit achizitor este de maxim 40 km.
Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: minim 2.232, maxim 5.248 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 168,00 Lei, maxim 336,00 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 8.300 Lei, maxim 20.200 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 4.548,00, maxim 9.096,00 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min 4.572 Lei, maxim 9.794,00 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 1.450 Lei, maxim 8.900,00 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 6.216 Lei maxim 14.388 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 700,00, maxim 1.400,00 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 105 Lei, maxim 1.610,00 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 5.370, maxim 10.740 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 3.808 Lei, maxim 7.616 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 4.020 Lei, maxim 20.880 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 3.920, maxim 7.840 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 3.180 Lei, maxim 6.360 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 13.728 Lei, maxim 27.456 Lei Furnizorul va livra produsele in cantitatea solicitata la sediul autorității contractante, având caracteristicile/specificațiile cuprinse în oferta depusă și acceptată, cu respectarea cerințelor minime precizate în caietul de sarcini. Livrarea va fi efectuată de furnizor conform termenului asumat în propunerea tehnică, dar nu mai mult de termenul solicitat în caietul de sarcini, termen care curge de la data semnarii contractului subsecvent de furnizare. Va fi încheiat un Acord cadru cu 1 operator economic Cantitatile minime si maxime de produse care alcatuiesc lotul se regasesc detaliate in cadrul caietului de sarcini atasat anuntului de participare. Frecventa atribuirii contractelor subsecvente: primul contract subsecvent va fi atribuit într-un interval de maxim 8 săptămâni de la incheierea acordului-cadru, urmatoarele contracte subsecvente urmand sa fie atribuite în functie de momentul la care este identificata necesitatea in cadrul etapelor de cercetare din proiect, intervalul estimat fiind de 4 – 6 luni. Valoarea minima si maxima care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent: min. 4.140 Lei, maxim 8.280 Lei
Cantitatile minime si maxime de produse alimentare aferente lotului se regasesc in Anexa II a Caietului de sarcini. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare. Cantitatile si valorile minime/maxime de alimente ale celui celui mai mic precum si ale celui mai mare contract subsecvent precum si ale acordului-cadru/lot sunt specificate in Anexa II a Caietului de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate. Contractele subsecvente se vor incheia pentru o perioada de la 1 luna sau de 10 luni, in functie de necesitatile si fondurile disponibile ale autoritatii contractante. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția autorității/entității contractante, nu un angajament ferm din partea autorității/entității contractante cu privire la atribuirea contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente/circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare.
Piese Motor BMC Cantitati:min.239 buc.-max. 504 buc. Filtre pentru autobuzele marca BMC Cantitati: min.750 buc-max. 1310 buc Piese ambreiaj pentru autobuzele BMC Cantitati min:87 buc- max:168 buc Piese cutii de viteze pentru autobuzele marca BMC Cantitati min:105 buc.- max:237 buc. Piese transmisie pentru autobuzele BMC Cantitati min:142 buc.-max: 236 buc. Piese frane pentru autobuzele marca BMC Cantitati min:201 buc.- max: 400 buc. Garnituri frana pentru autobuze marca BMC Cantitati min:40 buc- max: 80 buc Piese directie pentru autobulele marca BMC Cantitati min:20 buc.- max:48 buc. Piese suspensie pentru autobuze marca BMC Cantitati: min. 322 buc.- max: 682 buc. Echipament caroserie pentru autobuzele marca BMC Cantitati: min122 buc.- max: 253 buc. Aeroterme pentru autobuzele marca BMC Cantitati: min.51 buc- max: 92 buc Etriere frana pentru autobuzele marca BMC. Cantitati: min.40 buc- max: 60 buc. Piese electromotor pentru autobuze marca BMC Cantitati: min. 16 buc- max. 30 buc. Piese electrice pentru autobuzele marca BMC. Cantitati: min. 460 buc.- max. 857 buc. Butuc spate si față pentru autobuzele marca BMC. Cantitati: min.3 buc- max.6 buc.
Autoturisme cu propulsie electrică cu 5 locuri - 36 cpl. Achiziția se desfășoară în cadrul proiectului MF 2026-1 RO 0-011 „Reînnoirea parcului de autovehicule al Serviciului de Protecție și Pază prin achiziția de autovehicule cu emisii zero și instalarea infrastructurii de reîncărcare aferente” finanțat din Fondul pentru modernizare în baza contractului de finanțare nr. 14/2026 încheiat între Serviciul de Protecție și Pază și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Autoturisme cu propulsie electrică cu 8 locuri - 4 cpl. Achiziția se desfășoară în cadrul proiectului MF 2026-1 RO 0-011 „Reînnoirea parcului de autovehicule al Serviciului de Protecție și Pază prin achiziția de autovehicule cu emisii zero și instalarea infrastructurii de reîncărcare aferente” finanțat din Fondul pentru modernizare în baza contractului de finanțare nr. 14/2026 încheiat între Serviciul de Protecție și Pază și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Se vor furniza: Mese de expunere zona agroalimentar 166 bucati. Se vor furniza următoarele produse: Module bazar si zona flori din teava rectangulara si plasa bordurata zincata si rulou metalic de siguranta cu actionare manuala, 64 bucati. Cosuri de gunoi selectiva 10 bucati. Banci cu sezut din lemn si metal 5 bucati. Rastel metalic pentru biciclete 10 bucati. Se vor livra urmatoarele produse: vitrina frig - hala lactate/oua 5 buc.
Autoutilitara transport mixt 1+5 locuri, maxim 3.5 tone, necesara pentru lucrari de intretinere la CIC Baba Ana - Nod Rutier DN1D, km 9+500, CIC Spataru - Nod Rutier Spataru, km 52+850, din cadrul proiectului "Autostrada Ploiesti-Buzau - 4 buc." finantata prin Planul Național de Redresare și Reziliență, contract de finantare nr.03/29.08.2022/Componenta 4 - Transport Sustenabil.